UTA Arad a învins FCSB duminică seară, scor 3-1, în etapa a șaptea a SuperLigii.
La Târgoviște, FCSB a avut primele ocazii ale partidei, prin Cisotti și Miculescu, însă oaspeții au deschis scorul. Marius Coman a înscris din careu, după o pasă a lui Papeau.
UTA și-a păstrat avantajul până la pauză, după ce portarul Târnovanu a respins șutul lui Alin Roman.
FCSB a egalat în minutul 49. Stoian a marcat din pasa lui Miculescu, dar scorul a rămas egal numai 5 minute.
Hakim Abdallah a readus-o pe UTA în avantaj în minutul 54, iar Marius Coman a stabilit rezultatul final în minutul 78, reușind al doilea său gol al meciului.
Formația bucureșteană a încheiat partida în inferioritate numerică, după accidentarea lui Politic din minutul 83. FCSB efectuase deja toate schimbările.
În urma acestei înfrângeri, a doua consecutivă, FCSB se află pe locul al patrulea, cu 11 puncte.
UTA a obținut prima victorie a sezonului și ocupă poziția a 14-a, cu 6 puncte.