RADU MIRUȚĂ, MESAJ TRANȘANT DESPRE PENSIILE MAGISTRAȚILOR: „NU AU FOST LĂSATE DE DUMNEZEU PE PĂMÂNT”

RADU MIRUȚĂ, MESAJ TRANȘANT DESPRE PENSIILE MAGISTRAȚILOR: „NU AU FOST LĂSATE DE DUMNEZEU PE PĂMÂNT”
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a transmis un mesaj ferm în legătură cu disputa privind pensiile speciale ale magistraților.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a transmis un mesaj ferm în legătură cu disputa privind pensiile speciale ale magistraților. El a declarat că procedura de eliminare a acestora va fi reluată de câte ori va fi nevoie, până când se va ajunge la o soluție definitivă.
Miruță a precizat că, în cazul în care Curtea Constituțională va considera în final că legea este neconstituțională, USR este pregătit să inițieze un referendum pentru modificarea Constituției. „O să scriem cu litere de tipar că pensiile magistraţilor nu au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ”, a spus acesta.
Potrivit ministrului, trebuie stabilit un principiu corect pentru pensiile magistraților, iar USR a fost singurul partid care a susținut constant eliminarea acestor privilegii.
Declarațiile vin după ce, pe 20 octombrie, Curtea Constituțională a admis contestația depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR a stabilit că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii și faptul că Guvernul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru obținerea acestui aviz contravin Constituției.
Decizia a dus la reluarea procedurii legislative și a reaprins dezbaterea publică pe tema pensiilor speciale, una dintre cele mai sensibile chestiuni din spațiul politic românesc.
Citește și:
- 11:39 - Liderii coaliției, convocați de președintele Nicușor Dan la Cotroceni. Scaunul lui Ilie Bolojan se clatină - SURSE
- 08:21 - Câştigătorul alegerilor din Ungaria a vorbit cu Kelemen Hunor. ”Am convenit să continuăm discuţiile, faţă în faţă, la Budapesta”
- 21:51 - Soarta Guvernului urmează să fie hotărâtă luna aceasta. PSD va decide dacă rupe sau nu coaliția
- 21:43 - Donald Trump, prima reacție după blocada SUA în Ormuz: ”Nu putem lăsa o țară să șantajeze sau să stoarcă bani de la lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











