ORDONANȚA TRENULEȚ, ADOPTATĂ TACIT ÎN SENAT. CRITICI DURE PRIVIND LIPSA DEZBATERILOR

ORDONANȚA TRENULEȚ, ADOPTATĂ TACIT ÎN SENAT. CRITICI DURE PRIVIND LIPSA DEZBATERILOR
Senatul României a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț, un pachet de măsuri fiscal-bugetare aprobat de Guvern pe 30 decembrie 2024, menit să reducă deficitul bugetar și să asigure stabilitatea economică.
Senatul României a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț, un pachet de măsuri fiscal-bugetare aprobat de Guvern pe 30 decembrie 2024, menit să reducă deficitul bugetar și să asigure stabilitatea economică. Ordonanța a fost contestată puternic de mediul de afaceri, sindicate și economiști, fiind considerată o soluție superficială și dăunătoare pentru economia României.
Termenul pentru dezbatere și vot a fost 2 martie, iar cum acesta s-a împlinit duminică, proiectul a fost considerat adoptat automat, fără a mai fi analizat în plen. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, în ședința de luni.
Ordonanța conține măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor bugetare, fiind parte din strategia Guvernului de a diminua deficitul bugetar de la 7,9% în 2024 la sub 3% în 2031.
Criticii susțin însă că măsurile nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele economice și pot avea un impact negativ asupra mediului de afaceri și asupra angajaților din sectorul public. Senatorii din opoziție au reacționat dur față de adoptarea tacită a ordonanței, acuzând lipsa de transparență și evitarea dezbaterilor. Mediul de afaceri și sindicatele au criticat, de asemenea, măsurile, considerând că acestea vor pune presiune pe angajați și companii, într-un context economic deja dificil.
Pentru a intra definitiv în vigoare, Ordonanța Trenuleț trebuie să fie adoptată și de Camera Deputaților, care este for decizional.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 20:08 - EXCLUSIV Ninel Peia anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










