NICOLAE CIUCĂ A DEMISIONAT DIN SENAT: „MI-AR PLĂCEA CA ACEST GEST SĂ FIE INTERPRETAT CA UNUL FIRESC”

NICOLAE CIUCĂ A DEMISIONAT DIN SENAT: „MI-AR PLĂCEA CA ACEST GEST SĂ FIE INTERPRETAT CA UNUL FIRESC”
Fostul premier și președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat miercuri că demisionează din funcția de senator în Parlamentul României.
Fostul premier și președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat miercuri că demisionează din funcția de senator în Parlamentul României.
„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de senator. Din respect pentru colegii mei liberali, aceasta este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a declarat Ciucă într-un mesaj publicat pe Facebook.
Nicolae Ciucă: „Rămân un liberal convins”
Nicolae Ciucă a ocupat funcția de președinte al Senatului în perioada 2023-2024, după ce anterior a fost premierul României. În mesajul său de retragere, el a subliniat că, deși renunță la mandatul de senator, va continua să susțină valorile liberale și inițiativa privată.
„Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru-dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a mai precizat fostul premier.
Ce urmează pentru Nicolae Ciucă?
Decizia lui Ciucă ridică întrebări cu privire la viitorul său politic. Deși se retrage din Senat, el nu exclude o implicare discretă în viața politică a țării, subliniind că va rămâne un susținător al valorilor liberale.
Gestul său vine într-un moment de restructurare și repoziționare politică în PNL, iar unii analiști speculează că fostul premier ar putea avea în vedere o nouă poziție în administrația publică sau în structurile NATO și UE.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 20:08 - EXCLUSIV Ninel Peia anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 17:14 - Kremlinul salută deschiderea lui Peter Magyar pentru un „dialog pragmatic” cu Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










