MINISTRUL FINANȚELOR ANUNȚĂ CONSULTĂRI PENTRU PROTEJAREA INDUSTRIEI AUTO DIN ROMÂNIA

MINISTRUL FINANȚELOR ANUNȚĂ CONSULTĂRI PENTRU PROTEJAREA INDUSTRIEI AUTO DIN ROMÂNIA
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat luni că au început consultările privind măsurile necesare pentru protejarea industriei auto din România.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat luni că au început consultările privind măsurile necesare pentru protejarea industriei auto din România. Discuțiile au loc în contextul noilor taxe vamale impuse de Statele Unite asupra importurilor din Uniunea Europeană.
Tanczos Barna s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ai Confederației Patronale Concordia. Întâlnirea a avut ca scop identificarea primilor pași pentru susținerea companiilor din acest sector important al economiei naționale.
„Pregătim primele măsuri pentru protejarea industriei auto din România, în contextul noilor taxe vamale impuse de SUA. Astăzi am demarat procesul de consultări cu reprezentanţii ACAROM şi Concordia”, a transmis ministrul într-un mesaj publicat pe Facebook.
El a explicat că firmele românești produc componente auto esențiale pentru industria europeană. Aceste piese ajung în autoturismele exportate din Uniunea Europeană către Statele Unite, iar schimbările anunțate de Administrația americană pot afecta serios acest lanț economic.
Conform discuțiilor, va fi realizată o analiză completă a impactului tarifelor vamale asupra industriei auto din România. Pe baza rezultatelor, autoritățile vor putea propune măsuri concrete de sprijin pentru firmele afectate.
„Prioritatea noastră rămâne protejarea competitivităţii companiilor româneşti şi a locurilor de muncă din industria auto”, a mai spus Tanczos Barna.
Noile taxe vamale anunțate de SUA vizează importurile de oțel, aluminiu și autoturisme din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Tariful impus este de 25%, iar măsura ar putea intra în vigoare în perioada următoare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 20:08 - EXCLUSIV Ninel Peia anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 17:14 - Kremlinul salută deschiderea lui Peter Magyar pentru un „dialog pragmatic” cu Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










