Drum turistic modernizat cu fonduri europene. Președintele CJ Vâlcea prezent la inaugurare

Drum turistic modernizat cu fonduri europene. Președintele CJ Vâlcea prezent la inaugurare
Lucrările au fost realizate cu fonduri europene, în valoare de aprocimativ 17,1 milioane euro
Lucrările de modernizare realizate pe drumul județean 703 G, care porneşte de la Jiblea Veche (oraşul Călimăneşti), traversează comunele Sălătrucel şi Berislăveşti, până la limita cu județul Argeş, la final.
Lucrările au fost realizate cu fonduri europene, în valoare de aprocimativ 17,1 milioane euro.
Cu acești bani, pe lângă asfaltarea celor 12,65 km, au fost executate lucrări la podurile aflate pe traseu, podețe de acces către proprietăți, rigole betonate, piste pentru bicicliști.
La finalizarea lucrărilor a fost prezent și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
"Am inaugurat vineri, 28 octombrie, acest obiectiv de investiții și, cu acest prilej, am tras un semnal de alarmă în ceea ce privește deblocarea axelor de finanțare europeană pentru modernizări de drumuri, întrucât avem și alte proiecte pregătite pentru a fi depuse la finanțare."- Constantin Rădulescu
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 08:57 - Planuri economice date peste cap la Bruxelles. Summitul UE, umbrit de criza din Orientul Mijlociu: discuțiile despre buget, pe plan secund
- 07:37 - Fermierii români, în pragul disperării. Cer măsuri urgente pentru reducerea costurilor și asigurarea accesului la îngrășăminte, energie și finanțare
- 07:33 - Adio „haiduciei” valutare. Românii ar putea plăti facturile strict la cursul oficial BNR
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











