VIDEO | Un nou caz de violență împotriva unui minor devine viral pe internet

VIDEO | Un nou caz de violență împotriva unui minor devine viral pe internet
Un tată a fost filmat în timp ce îşi bate fiul de 7 ani cu o cruzime ieşită din comun
Un tată a fost filmat în timp ce îşi bate fiul de 7 ani cu o cruzime ieşită din comun. Scena de groază s-a produs la începutul lunii ianuarie, în comuna Frumosu, judeţul Suceava.
În înregistrarea video făcută în locuinţa familiei se vede cum bărbatul îşi trânteşte fiul de pământ şi îl loveşte apoi în repetate rânduri cu o scândură, sub privirea mamei care în tot acest timp pare să se amuze, scrie Adevărul.
Un copil de numai 7 ani din comuna suceveană Frumosu a fost bătut fără milă de propriul tată, un bărbat trecut de prima tinereţe. Scena de groază a fost filmată în locuinţa familiei.
Înregistrerea video a ajuns apoi, în împrejurări încă neclare, pe Facebook. În fimare se vede cum bărbatul îşi apucă copilul de gât, îl împinge în poziţie verticală pe sol, cu faţa în sus, după care îl ridică deasupra solului şi îl izbeşte pur şi simplu de podeaua casei.
Apoi, pune mâna pe un obiect care pare a fi o scândură şi îl loveşte cu sete pe băiat. În tot acest timp, mama copilului este în încăpere şi priveşte întreaga scenă de pe un scaun, ba chiar pare să se amuze în timp ce trage dintr-o ţigară. Femeia nu intervine ca să îşi apere copilul de mânia tatălui.
După apariţia clipului în spaţiul public, poliţiştii suceveni s-au autosesizat şi au început o anchetă. Au luat legătura cu mama băiatului agresat şi au întrebat-o dacă are nevoie de ordin de protecţie şi dacă vrea să depună o plângere împotriva soţului pentru agresiune. Femeia a refuzat categoric să ia vreo măsură.
Sursa foto: adevarul.ro
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











