Vâlcea, Mehedinți, Iași| Aflați în incompatibilitate

Vâlcea, Mehedinți, Iași| Aflați în incompatibilitate
Anunță Agenția Națională de Integritate
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
1. FOTEA CONSTANTIN
fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Orașului Hârlău, Județul Iași
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială la care persoana evaluată deține calitatea de asociat iar soția sa deține funcția de administrator și calitatea de asociat, a efectuat achiziții directe cu o societate comercială înființată de Consiliul Local, precum și cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Hârlău, și a emis 8 facturi în valoare totală de 15.935,72 lei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, dispoziții legale în vigoare pentru perioada supusă evaluării.
2. RĂDUCAN ANEL
fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Pătulele, Județul Mehedinți
INCOMPATIBILITATE
În perioada 09 ianuarie 2018 – 12 aprilie 2019, a deținut simultan cu calitatea de consilier local și pe cea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Pătulele, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
3. MARINESCU CRISTIAN-ȘTEFAN
fost Funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Bujoreni, Județul Vâlcea
INCOMPATIBILITATE
În perioada 20 ianuarie 2015 – 31 mai 2018, a deținut simultan cu funcția publică de execuție de inspector și funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Comunei Bujoreni, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











