UNGARIA SE RETRAGE DIN CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ

UNGARIA SE RETRAGE DIN CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ
Decizia are legătură cu vizita premierului israelian Benjamin Netanyahu la Budapesta
Ungaria se va retrage din Curtea Penală Internațională. Anunțul a fost făcut, joi, chiar de către șeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
Într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, Gergely Gulyás a afirmat că Guvernul va demara joi procedura de reziliere, în conformitate cu cadrele constituționale și juridice internaționale.
Vestea sosește în momentul în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, asupra căruia se află în curs un mandat de arestare al CPI în legătură cu războiul din Gaza, a ajuns la Budapesta, scrie Euractiv.
"Ungaria a renunțat la calitatea de membru al Curții Penale Internaționale în ziua în care premierul israelian Benjamin Netanyahu, căutat de CPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, sosește la Budapesta pentru o vizită de mai multe zile”, a scris jurnalistul maghiar Szabolcs Pany.
Odată retrasă din CPI, Ungaria nu mai este obligată să-l aresteze pe Netanyahu și să-l transfere direct la Haga, notează DW.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











