Un spectacol despre mame în turneu la Teatrul „Anton Pann”

Un spectacol despre mame în turneu la Teatrul „Anton Pann”
Depresia post-natală, pusă în scenă
Teatrul „Anton Pann” găzduiește sâmbătă, 9 noiembrie de la ora 19:00, spectacolul „BabyBlues”, o producție a asociației Cultură’n Șură, care vorbește despre experiența de a fi mamă în societatea românească.
Teatrul din Râmnicu Vâlcea își arată astfel susținerea pentru proiecte cu temă socială, făcând totodată o punte de legătură între producțiile de stat și mediul independent.Spectacolul BabyBlues a fost creat după povești reale, în urma unui proiect mai amplu în cadrul căruia 200 de femei din mediul rural au participat gratuit la ședințe de psihoterapie.Într-un decor ascetic, luminat cu multă măiestrie, îmbrăcate neutru, actrițele Lavinia Cosma, Florentina Năstase și Ana Turos interpretează o multitudine de personaje care colorează și animă scenă după scenă, dezvăluind publicului nenumărate fațete ale materninății.Spectacolul s-a născut din nevoia de a discuta despre un subiect sensibil - depresia post-natală și greutățile prin care trec mamele în societatea românească, și a reieșit un spectacol ca-n viață: plângi și-apoi râzi când îți amintești de ce-ai plâns cândva.Scopul acestor reprezentații, dincolo de rolul de divertisment al teatrului este acela de a evidenția felul în care societatea se raportează la această afecțiune, sau mai bine zis, felul în care o ignoră. Depresia post-natală afectează 1 din 7 femei care nasc.Detalii în evenimentele create pe pagina de facebook a asociației Cultură’n Șură (facebook.com/culturansura) și pe www.culturansura.ro. BABYBLUESRegia și dramaturgia Victor Olăhuț Distribuție: Lavinia Cosma, Florentina Năstase, Ana Turos Interviuri: Alina Căprioară Transcrieri: Adriana SânăIntrarea este gratuită, pe bază de rezervare printr-un mesaj la [email protected] sau la numarul de telefon 0730.959.793, mentionand numele, orașul și numărul de locuri dorit.
Citește și:
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
- 18:18 - Lovitură de la FMI pentru austeritatea lui Bolojan. Prognoza economică pentru România, tăiată la jumătate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










