Ultima zi în care se mai poate vizita Catedrala Națională

Ultima zi în care se mai poate vizita Catedrala Națională
Catedrala Națională mai poate fi vizitată până astăzi
Catedrala Națională mai poate fi vizitată până astăzi, 8 ianuarie, urmând ca, începând de vineri, să fie închisă din nou pentru continuarea lucrărilor la interior.
Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, Catedrala Naţională a fost deschisă pentru vizitare în perioada 24 decembrie 2025 - 8 ianuarie 2026, în intervalul orar 9:00 - 17:00.
Astfel, în această perioadă, pelerinii şi vizitatorii din întreaga ţară şi din străinătate au putut să viziteze şi să se închine în acest lăcaş.
Începând cu data de 9 ianuarie, Catedrala Naţională va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.
După lucrări care au durat 15 ani, duminică, 26 octombrie, în ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, a avut loc inaugurarea Catedralei Naţionale, a cărei construire a fost, în primă fază, contestată de o parte a societăţii româneşti, care a reclamat că suma imensă necesară ar putea fi folosită pentru construirea mai multe spitale sau pentru realizarea altor lucrări de interes public.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











