Simularea Bacalaureatului 2026. Elevii susțin joi proba la limba și literatura maternă

Simulare Bacalaureat
Simularea examenului de bacalaureat continuă joi cu proba la limba și literatura maternă, destinată elevilor aparținând minorităților naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Luni s-a desfășurat proba scrisă la limba și literatura română, marți a avut loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri s-a susținut proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele individuale vor fi comunicate în data de 3 aprilie.
Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulările organizate la nivel local.
Probele încep la ora 9:00, moment în care subiectele sunt distribuite în sălile de examen. Accesul elevilor este permis până la ora 8:30. Timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul finalizării distribuirii subiectelor.
Simularea probelor scrise se organizează pentru disciplinele: limba și literatura română; limba și literatura maternă pentru elevii care au studiat într-o limbă a minorităților naționale; matematică; istorie; fizică; chimie; biologie; informatică; geografie; logică, argumentare și comunicare; psihologie; economie; sociologie și filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc în contextul protestului declanșat de sindicatele din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" au îndemnat cadrele didactice să nu organizeze simulări.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











