Premierul: Conectarea orașului Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Piteşti se va face prin drum expres

Premierul: Conectarea orașului Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Piteşti se va face prin drum expres
Declarațiile au fost făcute la Râmnicu Vâlcea
"Eu sunt astăzi aici să vă spun că Tigveni- Râmnicu Vâlcea va fi drum expres, a declarat astăzi premierul, prezent la Râmnicu Vâlcea. Aşa cum acest drum a fost unul expres în variantele iniţiale, va reveni în aceeaşi formă. Şi va avea şi finanţare!" a continuat Florin Cîţu.
Premierul a făcut referire la cel mai important proiect de infrastructură pentru Vâlcea.
Președintele PNL Vâlcea a declarat în același context:
Am primit asigurări, atât de la domnul prim-ministru cât şi de la domnul ministru de Finanţe că proiectele pe care noi le considerăm importante pentru dezvoltarea Olteniei, vor fi finanţate- Cristian Buican
În vară, ministrul Transporturilor la acea vreme, Cătălin Drulă, a anunţat că municipiul Râmnicu Vâlcea va fi conectat de autostrada Sibiu - Piteşti printr-un drum deja existent - DN 73 C (Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeş) ce urma să fie modernizat, fiind lansată licitaţia pentru proiectarea conexiunii prin drumul de legătură.
Parlamentarul liberal Cristian Buican a susținut atunci varianta drumului expres, aşa cum fusese stabilită iniţial.
Cei 23 de kilometri între Râmnicu Vâlcea şi Tigveni prevăd un traseu nou şi exproprieri și reprezintă a şasea secţiune din A1 Sibiu - Piteşti.
Premierul Florin Cîţu şi ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, s-au aflat joi într-o vizită la Râmnicu Vâlcea, pentru a dezbate situaţia infrastructurii din regiunea Oltenia.
Vizita are loc cu două zile înainte de congresul PNL.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











