Prăznuirea Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

69585022_2288492018147978_4370440041873276928_n
Biserica Ortodoxă a săvârșit pomenirea Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara. În ziua hramului Mănăstirii Stânișoara, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Au participat stareți, starețe, monahi, monahii de la mănăstirile vâlcene și numeroși credincioși.
Pelerini de aproape și de departe au sosit la Mănăstirea Stânișoara pentru a sărbători pe Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie, cei doi ocrotitori ai obștii monahale de la poalele muntelui Cozia.La sărbătorirea hramului de toamnă al așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Stânișoara, cu hramul
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
. În soborul slujitorilor au fost părinți stareți de la mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului.În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Siluan Dumitru Scurtu, de la Parohia
Sfântul Mucenic Valentin
din municipiul Râmnicu-Vâlcea, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, și arhidiacon pe diaconul Silviu Marian Dumitrașcu.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











