Ocnele Mari, Vâlcea, stațiune turistică de interes național

Ocnele Mari, Vâlcea, stațiune turistică de interes național
Având în vedere potențialul turistic, resursele naturale și antropice
Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local.
În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Tășnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.
Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv.
Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.
Citește și:
- 16:20 - Pentagonul amenință cu reluarea imediată a bombardamentelor și transmite un ultim avertisment Iranului
- 16:14 - Atenție la contractele imobiliare! Recomandările ANPC pentru cei care își cumpără casă
- 16:10 - Țigările electronice, vape-urile și dispozitivele de încălzit tutun ar putea fi interzise în spațiile publice închise
- 16:06 - România plătește zeci de milioane de euro dobânzile pentru împrumuturile acordate Ucrainei – DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











