MINISTERUL DEZVOLTĂRII A VIRAT PESTE 67 MILIOANE LEI PENTRU INVESTIȚII FINANȚATE PRIN PNRR

MINISTERUL DEZVOLTĂRII A VIRAT PESTE 67 MILIOANE LEI PENTRU INVESTIȚII FINANȚATE PRIN PNRR
Au fost decontate 7.629.253,90 de lei pentru 18 obiective
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat joi că au fost virați peste 67 de milioane de lei pentru investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care vizează construcția de creșe noi, realizarea infrastructurii de sisteme inteligente de management local și dezvoltarea sistemului de transport public ecologic.
'Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare de 67.031.515,37 de lei pentru 48 de obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - a anunțat ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru Componenta C 10 - Fondul local, a fost plătită suma de 59.402.261,47 de lei pentru 30 de obiective aflate în execuție, iar pentru Componenta C 15 - Educație, au fost decontate 7.629.253,90 de lei pentru 18 obiective', se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de MDLPA.
Potrivit sursei citate, proiectele vizează construcția de creșe noi, realizarea infrastructurii TIC - sisteme inteligente de management local și dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare.
AGERPRES
Citește și:
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
- 18:18 - Lovitură de la FMI pentru austeritatea lui Bolojan. Prognoza economică pentru România, tăiată la jumătate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










