Marcel Ciolacu anunță că plafonarea prețurilor pentru alimente continuă până la sfârșitul anului

Marcel Ciolacu anunță că plafonarea prețurilor pentru alimente continuă până la sfârșitul anului
Actul normativ va fi în vigoare până la finalul acestui an
Premierul Marcel Ciolacu anunţă prelungirea aplicării Ordonanţei prin care sunt plafonate adaosurile pentru unele alimente de bază sau produse agricole. Conform acestuia, actul normativ va fi în vigoare până la finalul acestui an.
„Am vorbit şi de prelungirea Ordonanţei cu plafonarea preţurilor la produsele agricole şi alimentare. Am văzut cu ce propunere a venit statul francez, cu un acord pe 5000 de produse, noi am avut o Ordonanţă care a vizat doar 14 produse, o vom prelungi această ordonanţă până la sfârşitul anului şi pe urmă şi Ministerul Agriculturii cred că trebuie să intrăm într-o practică europeană, să avem un acord cu producătorii şi cu retailerii”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.
Acesta a precizat că, în paralel cu această măsură, trebuie continuat programul prin care se urmăreşte creşterea capacităţii de procesare a produselor alimentare în România, şi care ar urma să ducă la reducerea deficitului comercial, în special în zona produselor alimentare. Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare au fost limitate, de la 1 august, pentru o perioadă de 3 luni, printr-o OUG aprobată de Guvern în 30 iunie.
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














