COMERCIANȚII VOR FI OBLIGAȚI SĂ AFIȘEZE ADAOSUL APLICAT PRODUSELOR, POTRIVIT UNUI ORDIN ANPC

COMERCIANȚII VOR FI OBLIGAȚI SĂ AFIȘEZE ADAOSUL APLICAT PRODUSELOR, POTRIVIT UNUI ORDIN ANPC
Afișarea se va face prin inscripţionarea pe produs
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin prin care magazinele vor fi fi obligate să afișeze la raft adaosul comercial aplicat produselor comercializate în raport cu preţul de bază al producătorului.
În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin inscripţionarea pe produs sau în imediata vecinătate a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu preţul de bază al producătorului, în acelaşi câmp vizual în care este afişat preţul şi utilizând aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici ca cele utilizate la evidenţierea preţului produsului.
În cazul unei vânzări on-line, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin afişarea în acelaşi câmp vizual în care este expus preţul produsului, a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu preţul de bază al producătorului, utilizând aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici ca cele utilizate la evidenţierea preţului produsului.
Potrivit reprezentanţilor ANPC, proiectul a fost pus în transparenţă.
După 30 de zile va fi trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
ANPC consideră că această reglementare va asigura o mai bună protecție a consumatorilor împotriva unor practici comerciale incorecte și va contribui la dezvoltarea unei piețe mai transparente.
Citește și:
- 14:30 - CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Răspunsul vicepremierului Oana Gheorghiu pentru Realitatea PLUS
- 14:10 - Planul PSD pentru debarcarea lui Bolojan. Negocieri pe ultima sută de metri, ce se pregătește
- 12:17 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!”
- 11:52 - Ninel Peia: Minciuna care a dărâmat Democrația!
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











