Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, 100 de ani de existenţă

Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, 100 de ani de existenţă
Primăria Râmnicului, mesaj cu acest prilej
În acest an, Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea aniversează 100 de ani de existenţă.
Cu acest prilej Municipalitatea Râmnicului reamintește sprijinul acordat în ultimii ani prin finanţări ale elevilor colegiului, prezenți la competiţii de prestigiu, precum şi organizarea unor concursuri găzduite de linstituția de învățământ.
Printre acestea: echipa ”Bionic Royals” la o competiţie de robotică – ”First Tech Challenge” 2017, grupul de elevi prezent la Festivalul Naţional ”Chants, sons sur scene”, Baia Mare 2018, organizarea unor ediţii ale concursurilor naţionale ”Tehnici Matematice”, ”Matematica – Modus Vivendi” sau colocviul-concurs ”Marin Sorescu”.
De asemenea, elevi ai Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” s-au numărat printre cei premiaţi în fiecare an de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pentru notele de 10 luate la examenele verii, performanţele lor fiind răsplătite cu sume substanţiale: între 1.000 şi 3.000 de lei pentru rezultatul maxim la Evaluare Naţională şi 3.000 sau 4.000 lei pentru acelaşi rezultat la Bacalaureat.- Primăria Râmnicului
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











