Avertizare cod galben de vânt, începând din această dimineață

Avertizare cod galben de vânt, începând din această dimineață
Avertizarea rămâne valabilă până la ora 23 00
Avertizare cod galben de vânt, valabilă astăzi între orele 10 00 și 23 00.
Județele afectate sunt: Valcea, Arheș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Constanța, Tulcea.
Vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55-65 km/h și temporar 70-85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, anunță meteorologii.
Sub încidența codului se află astăzi, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și zona costieră a Dobrogei.Iar seara și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică, jumătatea nordică a Moldovei. În zona montană înaltă, vântul va sufla cu rafale ce vor depăși 80-100 km/h.
În nordul, nord-estul și centrul țării, precum și la munte, mai ales după-amiaza și seara local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.
Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45-55 km/h.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











