Alertă în Republica Moldova! Două drone au survolat ilegal nordul țării

Alertă în Republica Moldova! Două drone au survolat ilegal nordul țării
Alertă în Republica Moldova! Două drone au survolat ilegal nordul țării
Două drone nedetectabile pe radar au pătruns ilegal, vineri noaptea, în spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritățile au închis temporar traficul aerian.
Potrivit autorităților, dronele au pătruns în Republica Moldova pe direcția Stanislavka, din regiunea Odesa, către Vărăncău, în zona din stânga Nistrului. Ulterior, Poliția de Frontieră a fost informată de partea ucraineană că aparatele au fost observate deplasându-se pe direcția Velikaia Kosnița – Ruslanovca, în raionul Soroca, traversând frontiera de două ori, notează newsmaker.md, potrivit mediafax.ro.
Autoritățile au decis închiderea temporară a spațiului aerian, care a fost redeschis ulterior, cu excepția regiunii de nord, unde verificările continuă.
Instituțiile statului anunță că aplică procedurile prevăzute de legislație și verifică zona de survol pentru a identifica eventuale obiecte sau resturi care ar putea reprezenta un risc pentru populație. Până în acest moment, nu au fost găsite elemente suspecte.
Pe 25 noiembrie, șase drone au intrat ilegal în Republica Moldova în contextul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Una dintre drone, de producție rusească și inscripționată cu simbolul „Z”, s-a prăbușit în nordul țării.
Citește și:
- 17:22 - Cât de bogați sunt, de fapt, românii? Banca Națională și cei de la Institutul de Statistică vor să afle
- 17:18 - Trenul direct spre litoralul bulgăresc: ruta Kiev - București - Varna va fi lansată în această vară
- 17:11 - Franța și Marea Britanie vor găzdui discuții privind securitatea în Strâmtoarea Ormuz
- 17:07 - Anca Alexandrescu, după explicațiile aduse de Kelemen Hunor în privința convocării de la Budapesta: „Au făcut jocuri întotdeauna pentru a primi bani!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










