Acord| Începând de sâmbătă seară călătoria refugiaților care pleacă din România spre Ungaria este gratuită

Acord| Începând de sâmbătă seară călătoria refugiaților care pleacă din România spre Ungaria este gratuită
Anunță compania de transport feroviar pentru călători
Acord între CFR Călători și MAV Start. Începând de sâmbătă seară călătoria refugiaților care pleacă din România spre Ungaria este gratuită.
CFR Călători va emite biletul gratuit până în frontieră, iar conductorul MAV, mai departe pe teritoriul Ungariei până la Budapesta sau până la următoarea frontieră.
Iar ca urmare a cererii ridicate în traficul internațional CFR Călători a luat măsuri pentru deschiderea a 7 case de bilete in trafic intern si două international în Gara de Nord.
Biletele acordate cu titlu gratuit vor permite circulația pe teritoriul național pentru persoanele refugiate dar și continuarea călătoriei dincolo de frontieră, după ce vor primi de la operatorul feroviar ungar, în tren, alte bilete cu titlu gratuit, a anunțat compania de transport feroviar pentru călători din România.
Pentru cetățenii care nu au statut de refugiat și care doresc să achiziționeze bilet pentru cursele feroviare internaționale raman deschise cele două puncte de vânzare dedicate lor.
Pentru deplasările interne cetățenii care nu beneficiază de gratuitate pot achiziționa bilete de la toate celelalte ghișee.
Cetățenii străini care provin din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











