Accident grav în coloana de polițiști care-l escorta pe Viktor Orban, în Germania. Un agent a murit

Accident grav în coloana de polițiști care-l escorta pe Viktor Orban, în Germania. Un agent a murit
Coloana lui Viktor Orban în Germania a fost implicată într-un accident grav
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit și unul de 27 de ani a fost grav rănit într-un accident produs în timp ce-l escortau pe premierul ungar Viktor Orban către aeroportul din Stuttagart. Orban mersese în Germania pentru a asista la meciul Ungaria – Scoția.
Coloana lui Viktor Orban în Germania a fost implicată într-un accident grav, potrivit presei internaționale, citată de realitatea.net
Motocicliștii poliţiei rutiere Stuttgart îl escortau pe Orban la aeroport, când un şofer în vârstă de 69 de ani, care nu ştia că o intersecţie e închisă pentru escortă, a încercat să vireze și a intrat în coliziune cu unul dintre agenți, cel în vârstă de 61 de ani.
În urma impactului, motocicleta acestuia a fost proiectată pe motocicleta colegului de 27 de ani. Primul agent a murit, iar al doilea a fost grav rănit.
„Suntem profund șocați de accidentul colegilor noștri. Circumstanțele tragice ale decesului valorosului nostru coleg ne-au lăsat fără cuvinte și au afectat profund întreaga forță de poliție din Stuttgart”, a declarat șeful poliției, Markus Eisenbraun.
Citește și:
- 16:20 - Pentagonul amenință cu reluarea imediată a bombardamentelor și transmite un ultim avertisment Iranului
- 16:14 - Atenție la contractele imobiliare! Recomandările ANPC pentru cei care își cumpără casă
- 16:10 - Țigările electronice, vape-urile și dispozitivele de încălzit tutun ar putea fi interzise în spațiile publice închise
- 16:06 - România plătește zeci de milioane de euro dobânzile pentru împrumuturile acordate Ucrainei – DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











