Accident de muncă pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea

Accident de muncă pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea
S- a declanșat o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul
Doi angajaşi ai CET Govora au ajuns la spital, joi, în urma unui accident de muncă petrecut pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea.
Unul dintre bărbaţi a suferit arsuri în proporţie de 50 la sută din suprafaţa corpului, iar celălalt doar la o mână.
„În urma accidentului cele două persoane au suferit arsuri (una în proporție de cca 50%, iar cealaltă arsuri la un membru superior). Pentru salvarea celor două persoane, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ. După acordarea de îngrijiri medicale preliminare cele două persoane su fost transportate la UPU Vâlcea pentru îngrijiri suplimentare”, transmit reprezentanţii ISU.
În același timp, la locul producerii accidentului s-a declanșat o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:10 - Anca Alexandrescu, despre interviul președintei CCR: „Doamna Tănăsescu a ieșit să facă acest interviu de frică”
- 16:20 - Pentagonul amenință cu reluarea imediată a bombardamentelor și transmite un ultim avertisment Iranului
- 16:14 - Atenție la contractele imobiliare! Recomandările ANPC pentru cei care își cumpără casă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











