A fost înregistrată prima reacție adversă rară din România, după vaccinarea împotriva COVID-19

A fost înregistrată prima reacție adversă rară din România, după vaccinarea împotriva COVID-19
Pacienta se află într-o stare de sănătate bună
A fost înregistrată prima reacție adversă rară din România, după vaccinarea împotriva COVID-19. Este vorba despre o femeie în vârstă de 32 de ani, de profesie medic, care a suferit o paralizie temporară facială după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.
Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty).
Pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice. Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri.
Este vorba despre un medic din județul Vâlcea, care ar fi suferit o paralizie temporară și ar fi rămas inconștientă imediat după rapel.
În prezent starea sa de sănătate este bună.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











